“V-am prins, vrăjitoarelor” a intrat în insolvență

Fabrica românească de calculatoare ICE Felix a depus o cerere de insolvență la Tribunalul București. Firma, deschisă de comuniști în anii 1970 și devenită celebră în urma unei reclame din anii 1990, a crescut generații de specialiști români în hardware și software și a avut o contribuție majoră la afacerile postdecembriste. Înainte de 1989, calculatoarele produse de această companie erau folosite de la calcularea salariilor până la cercetări academice.

Conform datelor ANAF, compania era inactivă, ultimul bilanț fiind depus cum trei ani. Potrivit datelor disponibile pe site-ul Ministerului Finanțelor, ICE Felix avea, în 2015, 4 angajați, o cifră de afaceri netă de 229.055 lei, pierderi de 440.242 lei, datorii de 2,54 milioane lei și active imobilizate de 28.183 lei. Societatea a mai cerut insolvența în ianuarie 2013, la Tribunalul București. Acționarul principal al ICE Felix este statul cu o participație de 45,6791%, iar 11,0299% din acțiunile societății sunt deținute de Farmexim SA, preiese din datele Bursei de Valori București.
Compania a fost deschisă în anul 1970, având ca obiect de activitate implementarea de sisteme electronice pe baza licențelor achiziționate de la compania olandeză Friden și compania CII din Franța. La jumătatea anilor ’70, ICE Felix a început fabricarea unor familii de mini și microcalculatoare, iar în anii ‘80 a început să producă gama Home Computers. După 1989, societatea a colaborat cu producători de computere cunoscuți, precum IBM, Advantech, Logitech sau Hewlett Packard, însă fără rezultate notabile. De asemenea, firma a avut contracte de cooperare cu firme din Statele Unite precum Ampex, Pertex, Data Products și Centronics.

Confirm presei vremii, în martie 2008, ICE Felix a vândut mai multe terenuri și construcțiile aferente, deținute în zona Pipera din București, pentru 6 milioane euro, banii astfel obținuți fiind folosiți la plata datoriilor la buget și către furnizori. Deși a produs calculatoare personale, acestea au fost destul de scumpe și nu i-au adus notorietatea.

Firma a devenit celebră după Revoluția din 1989, când a difuzat unul dintre primele spoturi publicitare, care a devenit viral în toate mediile cu sloganul său emblematic pentru industria de publicitate de la noi: ”V-am prins, vrăjitoarelor!”.