Se poate ca de-a lungul timpului să fi auzit măcar o dată sintagma sechestru penal. Pentru a înțelege această procedură putem pleca de la următoarea premisă. Dacă persoana urmărită sau judecată penal şi-ar înstrăina toate bunurile până la finalizarea procesului penal, o eventuală hotărâre penală definitiva de reparare a prejudiciului ar putea rămâne fără obiect. Astfel că, puterea legislativă a trebuit să găsească o modalitate prin care să se asigure că persoana cercetată nu-și vinde toate bunurile până la finalizarea procesului. Sunt situații în care se pot dispune măsuri asiguratorii și pe bunurile altor persoane, de exemplu în ipoteza confiscării extinse.

Măsura asiguratorie pe care puterea legislativă a implementat-o se numește sechestru penal. Prin aceasta, statul se asigură că la finalizarea unui proces penal, va mai avea ce bunuri să execute din patrimoniul inculpatului, în vederea pagubei produse prin infracțiune. De asemenea, sechestrul are ca scop indisponibilizarea bunurilor suspectului/ inculpatului.

Prin indisponibilizare se înțelege că suspectul/ inculpatul nu are voie să dispună liber de propriile bunuri. De altfel, aceasta constituie o măsură de natură asiguratorie și constă în suspendarea temporară a dreptului de dispoziție juridică și/sau materială asupra bunurilor sale mobile sau imobile, cu scopul menținerii acestora în patrimoniul său spre a servi la nevoie pentru garantarea executării silite a unei obligatii penale sau civile ce s-ar dispune împotriva sa. În acest sens, sechestrul penal nu determină inalienabilitatea bunurilor, adică scoaterea acestora din circuitul civil și nici insesizabilitatea lor – neputința bunurilor de a le urmări silit.

Sechestrul penal este o ipotecă?

Nu. Sechestrul penal nu este o cauză de preferinţă (ipotecă). Singurul sechestru care are valoare de ipotecă legală este cel fiscal, dispus în temeiul C. proc. pen. (nu de procuror sau instanţă, ci de organul fiscal).

Această concluzie nu este înlăturată de sintagma notare ipotecară prevăzută de art. 253 C. proc. pen., întrucât pe de o parte o ipotecă NU se notează, ci se înscrie în CF conform art. 881 C. civ[1] (fiind un drept real), iar pe de altă parte lipseşte o reglementare în C. civ. a sechestrului penal ca fiind o cauză de preferinţă.

Sechestrul penal este de 2 feluri, în funcţie de scopul pentru care a fost instituit:

  1. în vederea confiscării
  2. în vederea recuperării unei sume de bani/creanţe

Pentru primul caz, am putea exemplifica următoarea situație. Inculpatul a folosit în mod special o mașină pentru a transporta droguri. În situația în care la finalul procesului, acesta este găsit vinovat că a transportat droguri cu respectiva mașină, statul va confisca mașina și va deveni proprietar asupra ei.

Pentru al doilea caz putem vorbi  de repararea prejudiciului sau a plății cheltuielilor de judecată prin care există asigurarea că vor mai exista bunuri care să poată fi valorificate în așa fel încât să se achite datoria.

În ceea ce privește o societate aflată în procedura de insolvență sau faliment, așa cum prevede în mod expres art. 163 alin. (3), contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 „nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti”. Prin urmare, nu se poate institui măsura popririi si nici cea a sechestrului cu privire la un astfel de cont, nici măcar în vederea confiscării speciale sau extinse.

Tot în acest context, se cuvin a fi menționate dispozițiile art. 75 alin. (7) din Legea insolvenței, potrivit cu care sumele de bani existente în contul (sau conturile) debitorului la data deschiderii procedurii şi asupra cărora este constituită o ipotecă mobiliară, precum şi garanţiile în numerar (cash colateral) vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar creditorului titular al ipotecii mobiliare, pentru acoperirea creanţelor exigibile ale acestuia, în termen de 5 zile de la cererea creditorului. Aceste dispoziții legale sunt incidente indiferent dacă există măsuri asigurătorii cu privire la sumele aflate în conturile respective, potrivit acelorași principii care guvernează și executarea silită: o asemenea executare demarată de un creditor garantat, al cărui drept a devenit opozabil anterior luării măsurii asigurătorii, nu este temporizată sau împiedicată de existența unei măsuri asigurătorii.